GRATUIT
Limba română

M-am născut în noaptea după Ziua crucii a anului 1853 în Ieși, în casa tatei, pe Podul Roșu, unde se află astăzi Gimnaziul „Alexandru cel Bun”. Mama a încercat să mă hrănească cu laptele ei, dar eram din cale-afară mîncăcios, a trebuit să renunțe după puține zile și mi s-a luat o mancă foarte de treabă, soția unui birjar din Ieși, numit Neculai Roșu, unul din cei mai vajnici bețivi din capitala Moldovei.
Cele dintăi rugăciuni după naștere mi-au fost cetite de vlădica Racoviță de la „Sfîntul Spiridon”. Părinții mei pierduse înainte de mine doi copii, o fată și un băiet, și, cu toate că eram un copil foarte voinic, mintea mamei fiind impresionată de pierderea celorlalți doi, deși nu era deloc superstițioasă, se temea să nu fie ursită a nu avea parte de copiii ce-i năștea. Vlădica Racoviță de la „Sfîntul Spiridon”, un urmaș direct al familiei Racoviță celei adevarate, care dăduse doi domni Moldovei, era un barbat mic la stat, slăbănog, ghebos și aproape cu desăvîrșire spîn. Numai cu mare greu consimțise mitropolitul de pe vreme să-l hirotonească, căci darul preuției se refuza de obicei acelor barbați al căror fizic era din cale-afară ingrat și de natură să stîrnească rîsul. Și vlădica Racoviță avea mai mult înfățoșare de momiță decît de om. Dar era în schimb un adevarat sfînt: de o curățenie de viață care nu lasa nimica de dorit și de o dezinteresare fără mărgini, blînd, simplu, dînd nevoieșilor pănă la cel de pe urmă ban, veșnic gata să mîngîie durerile, să dea ajutor la împacarea vrăjbilor și a dihoniilor ce-i ajungeau la cunoștință și să insufle nădejde celor deznădăjduiți: era idolul sărăcimii. Singura slăbăciune ce i se cunoștea era o adevarată patimă pentru tiutiunul cel bun....