Limba română

Roza vânturilor este singura carte, dacă nu scrisă de Nae Ionescu – căci reprezintă o culegere de articole apărute cu alte ocazii, măcar singura carte cu numele său pe copertă a cărei apariţie a fost, am putea spune, „acceptată” de către Profesor. Restul tipăriturilor care îl au ca autor s-au născut din cursurile sale litografiate, adunate la un loc prin efortul foştilor săi studenţi, după moartea lui Nae .
În mod cert, Nae Ionescu avea ce să publice. De unde, atunci, acest refuz de a o face? Mircea Eliade , în postfaţa Rozei vânturilor , găseşte două motive principale: în primul rând, concepţia socratică pe care Profesorul o avea despre filozofie – aceasta fiind imposibil de înţeles pentru cel care nu a văzut-o cum se naşte. Am putea adăuga că este o concepţie mai mult decât socratică, cum tind să o catalogheze toţi – este o idee profund tradiţională, conform căreia orice cunoştiinţă adevărată nu se poate transmite decât prin viu grai. În al doilea rând, refuzul de a publica se bazează şi pe ideea că operele sale, o dată tipărite, ar putea da impresia că el a creat un „sistem”. Și vai de cel care crează un sistem filozofic, avertiza adesea Profesorul, căci el devine un „mort viu”, incapabil să mai gândească în afara acelui sistem. Incapabil, deci, să mai gândească.
Ne-am putea întreba care este, în definitiv, valoarea unei culegeri de articole gazetăreşti despre evenimente care au avut loc acum mai bine de 70 de ani. Dacă aceste articole ar fi scrise în stilul pe care îl numim azi jurnalistic, stil total ancorat în actualitate şi lipsit de orice ar putea trece dincolo de aceasta, în care singura calitate a ştirii – într-un secol al vitezei – este să vină repede, este adevărat că ele ar fi irelevante. Dar nu acesta este stilul lui Nae . „Gazetar în filozofie şi filozof în gazetărie”, cum plastic îl caracteriza acelaşi Mircea Eliade, el ştie că ceea ce dă valoare faptului cotidian este ceva ascuns în spatele lui, ferit de orice demonetizare. Iată de ce articolele de gazetă cuprinse în Roza vânturilor pot fi simţite azi ca fiind acut de actuale.
Nae Ionescu (1890–1940), profesor de logica si de metafizica la Universitatea din Bucuresti, unul dintre cei mai temuti pubicisti ai perioadei interbelice si ideolog al unei miscari de dreapta, a creat o scoala filozofica din care fac parte Mircea Vulcanescu, Mircea Eliade, Emil Cioran, Constantin Noica, Constantin Floru s.a. A facut studii filozofice la Bucuresti, pe care le-a continuat cu o specializare in Germania, incheiata printr-un doctorat sustinut la Munchen in 1919. A fost asistent al profesorului C. Radulescu-Motru, apoi conferentiar la Catedra de logica si metafizica a Universitatii din Bucuresti. A predat cursuri de logica, istorie a logicii, metafizica, filozofie a religiei. Concepand filozofia ca filozofare, spre a dobandi un echilibru spiritual cu lumea si cu sine, acest „Socrate al romanilor“ a refuzat sa-si tipareasca vreo lucrare. Elevi ai sai au litografiat 12 cursuri, dintre care patru au fost tiparite in anii 1941–1944. A condus Cuvantul (1926–1934, 1938), a colaborat la Noua Revista Romana, Studii filosofice, Revista de filosofie, Cuvantul studentesc, Predania, Vestitorii, Buna-Vestire, Est-Vest s.a. Din bogata publicistica a lui nae Ionescu, Mircea Eliade a realizat in 1937 culegerea Roza vanturilor.