Costache Negruzzi s-a născut оn anul 1808 la Trifeștii Vechi (astăzi Hermeziu), din apropierea Prutului, lвngă Iași, fiind fiul lui Dinu Negruț, de origine răzășească, ajuns boier оn rang de paharnic, și al Sofiei Hermeziu, fiica logofătului dreptății Iorgu Hermeziu.

În anul 1809 mama sa s-a stins din viață.
Costache Negruzzi și-a оnceput оnvățătura оn greacă cu unul din dascălii greci mai cu renume pe atunci оn Iași, iar să citească romвnește a оnvățat singur dintr-o carte a lui Petru Maior, precum оnsuși mărturisește оntr-un articol intitulat Cum am оnvățat romвnește, foarte interesant pentru detaliile pe care le dă asupra metodelor întrebuințate de profesorii din acea vreme.
Izbucnind revoluția din 1821, a fugit оn Basarabia cu tatăl său. La Chișinău face cunoștință cu poetul rus Pușkin, care-i trezește interesul pentru literatură și cu un emigrant francez de la care ia lecții de limba și literatura franceză. Din această perioadă datează primele sale оncercări literare: Zăbavele mele din Basarabia оn anii 1821, 1822.
După moartea tatălui său, intră copist la visterie, оncepвnd astfel viața politică, cum făceau mulți fii de boieri pe atunci.
Оn acest timp publică cвteva traduceri de poezii (Mnemon de Voltaire, Prostia Elenei de Marmontel), și cвteva nuvele, care făcură mult efect. Оndemnat de scrierile patrioților de peste munți, studiază istoria și dă la lumină poemul Aprodul Purice ca un fel de protest indirect la adresa domnului și a boierilor din timpul său.
Ales, оn 1837, deputat de Iași оn Obșteasca obișnuită adunare, instituită de Regulamentul Organic, apoi ca funcționar superior și ca director al teatrului (alături de Mihail Kogălniceanu și Vasile Alecsandri), se arată pătruns de idei liberale și doritor de progres. Оn 1840 este ales primar al orașului Iași.
Negruzzi nu ia parte la mișcarea din 1848 și mult timp rămвne retras din afacerile statului, reintrвnd mai tвrziu ca judecător, membru оn Divanul domnesc (1857) și apoi, sub domnia lui Cuza, ca director al departamentului finanțelor, deputat și epitrop la Sf. Spiridon.
Se stinge din viață la 24 august 1868, și este оnmormвntat оn cimitirul bisericii din Trifeștii Vechi.

Activitatea literara
Negruzzi debutează cu traducerea poeziei Șalul negru după Aleksandr Pușkin. Apoi оntreprinde traducerea baladelor lui Victor Hugo, lucrare meritorie, pentru că a căutat să оntrebuințeze un vers analog cu al poetului francez, vers greu de făcut оn romвnește, mai ales оn timpul cвnd scria Negruzzi (ex. Pasul de arme al Regelui Ioan) și pentru că multe din ele exprimă foarte bine ideea autorului оntr-o romвnească curată. Dintre cele mai reușite se poate cita Uriașul. O altă traducere importantă este a satirelor lui Antioh Cantemir, din rusește, făcută оmpreună cu Alexandru Donici.
Negruzzi a scris și poezii originale, dar acestea nu sunt partea cea mai strălucită din opera lui. Cea mai оnsemnată lucrare оn versuri e Aprodul Purice. Оnceputul e pastoral; tonul epic e păstrat cumva, dar interesul și calitățile poetice scad la un moment dat, și de aici оncolo este numai o cronică rimată.
Poemul оncepe prin a descrie starea liniștită a Moldovei, care scăpase de războaie. Hroiot, un general ungur al regelui Matias Corvin, aflвnd că Ștefan este departe de hotarele ungurești, hotărо să оntreprindă o năvălire оn principat ca să se răzbune оmpotriva lui Ștefan, care-l оnvinsese de multe ori. Pregătirile pe care оncep să le facă ungurii sunt оnsă aflate de un romвn, care se găsea rătăcit prin armata dușmană. Acesta, оmboldit de iubirea de patrie, alergă la pвrcălabul din Roman și-i spuse ce se uneltea оntre unguri. Pвrcălabul trimite оn pripă un curier la Ștefan și оn același timp ia oarecare măsuri ca să оntвmpine pe inamic, dacă ar sosi mai оnainte.
Operele оn proză sunt оmpărțite оn trei grupe, botezate cu titlul general de Păcatele tinerețelor (1857). Оn prima intră Amintirile din junețe, cвteva povestiri, din care unele cu caracter personal, de exemplu Zoe (1829) și O alergare de cai (1840), nuvele оn care intriga e bine condusă și plină de interes, iar limba e romвnească și cu expresiuni nimerite. Fiziologia provințialului reprezintă poate cea mai bună fiziologie scrisă оn limba romвnă.
Tot оn această grupă intră și povestea Toderică, jucătorul de cărți (1844), imitată cu destulă libertate după Federico de Prosper Mйrimйe. E vorba aici de un jucător de cărți care pierduse toată averea, și găzduind odată pe Iisus Hristos și pe Sfвntul Petru, a obținut ca răsplată trei lucruri: cărțile pe care le avea оn mвnă au fost dăruite cu putere ca totdeauna să-i aducă cвștig lui Toderică, pomul de la ușa lui să fie așa ca oricine se va sui să nu se poată coborо fără voia lui Toderică, оn fine un scaun de asemenea fu blagoslovit ca oricine va sta pe el să nu se ridice fără voia lui Toderică. Cu mijloacele acestea el făcu avere mare, scăpă оn cвteva rвnduri de moarte și оn fine, cвnd muri, izbuti să intre оn rai prin șiretenia lui.
Această glumă nevinovată, despre care оnsuși Negruzzi ne spune că s-a tipărit mai mult ca să umple coloanele revistei decвt cu vreo pretențiune literară, supără grozav clerul și administrația din acel timp - 1844 - оncвt оl trimiseră оn exil la o mănăstire, iar revista Propășirea a fost suspendată.
Dintre fragmentele care alcătuiesc grupa a doua, cea mai оnsemnată lucrare este Alexandru Lăpușneanul, publicată оn Dacia Literară оn 1840, una din nuvelele de referință ale literaturii romвne. Nuvela se compune din patru părți, fiecare purtвnd un motto, care este tema ei. Iacob Eraclid, cunoscut sub numele de Despot Vodă, fusese ucis de Tomșa, care devenise domn al Moldovei; Alexandru Lăpușneanu, care mai domnise o dată, vine cu oști turcești ca să reintre оn posesia tronului.
A treia grupă din scrierile lui Negruzzi o formează Scrisorile, peste 30 de bucăți. Оn unele se găsesc observații critice și satirice asupra obiceiurilor societății; оn alte notițe despre diferiți scriitori (Scavin, Alexandru Donici), оn altele amintiri personale sau povestiri din istoria țării. Tonul este оn genere glumeț, potrivit cu genul acesta chiar cвnd tratează chestiuni serioase și tratează asemenea chestiuni cum sunt cele privitoare la ortografie și la limbă. Scrisorile au fost publicate antum оn volumul Negru pe alb.
Negruzzi ia parte la discuții cu Ion Heliade Rădulescu și cu ardelenii și оnfățișează, chiar din primii ani ai acestei lupte, punctul de vedere cel mai cuminte. Scrisorile acestea sunt un bogat izvor de informații de tot felul, de care nu se poate lipsi cel care voiește să cunoască viața socială și culturală a epocii dintre 1838-39.
Negruzzi s-a ocupat și de teatru. Știm că a fost unul din cei care au pornit mișcarea din 1840. Pentru aceasta a tradus din franceză și a scris și lucrări originale - slabe ca оntocmire dramatică, dar cu pasaje satirice hazlii: Cвrlanii, vodevil оntr-un act (1857) și Muza de la Burdujeni (1850), оn care оși propune să ridiculizeze pe puriști și neologiști.