Ion Agârbiceanu (n. 12 septembrie 1882, Cenade, comitatul Alba de Jos — d. 28 mai 1963, Cluj) a fost un scriitor, ziarist și prozator român, adept al semănătorismului, parlamentar, academician, canonic și protopop unit al Clujului.

Studii gimnaziale la Blaj (1892 - 1900), superioare la Facultatea de Teologie din Budapesta (1900 - 1904). Din 1901 - 1902, începe să colaboreze cu poezii la „Tribuna” din Sibiu, „Gazeta Transilvaniei” (Brașov), „Familia” (Oradea), „Drapelul” (Lugoj), „Cultura creștină (Blaj). În anul 1903, începe colaborarea la revista „Sămănătorul” cu Legendă în versuri.
Sub-prefect la internatul de băieți din Blaj (1904 - 1905);
În septembrie 1905, se înscrie la Facultatea de Litere din Budapesta, secția de limbi clasice, română și istorie; audiază frecvent și activează la toate cursurile organizate de Societatea „Petru Maior”. Spre sfârșitul anului, revista Luceafărul îi tipărește primul său volum de schițe și povestiri intitulat De la țară.
Preot paroh în Bucium-Șasa, județul Alba, (1906 - 1910), apoi în Orlat, județul Sibiu (1910 - 1916); retras în timpul primului război mondial în Moldova, de unde a fost evacuat în Rusia, fiind pentru un timp preot militar în corpul voluntarilor ardeleni (1917 - 1918);
După 1918 a fost director al ziarului „Patria” din Cluj (1919 - 1927), apoi al ziarului „Tribuna” din Cluj (1938 - 1940).
A deținut mai multe funcții politice în Parlamentul României întregite (prima dată în 1919, apoi în 1922 - 1926), mai târziu a fost senator și vicepreședinte al Senatului.
A fost membru în Comitetul Executiv al Partidului Național Român din Transilvania (1919).
A fost preot și protopop în Cluj (din 1930), canonic al Episcopiei Greco-Catolice de Cluj-Gherla (din 1931).
Pentru activitatea sa literară, ales membru corespondent (1912), apoi activ (1925) al Astrei, secretar general al secțiilor literare-științifice ale Astrei (1925 - 1940), cu un rol însemnat în Adunările generale anuale ale acesteia, fiind un timp redactor al revistei „Transilvania”.
A fost ales membru corespondent al Academiei Române în 1919, apoi membru titular al aceleiași Academii în 1955 la Secția de științe istorice, știința limbii, literatură și artă.
A fost membru în Comitetul de conducere al Societății Scriitorilor, până la moarte a fost și președinte al Sindicatului presei române din Ardeal și Banat (începând cu 1921).
A primit premiul național pentru proză în 1927, Ordinul Muncii, pentru merite deosebite „în domeniul creației literare”, în 1954, Ordinul Steaua Republicii clasa I în 1962, a fost sărbătorit oficial cu ocazia a 80 ani de viață.
La 28 mai 1963 se stinge din viață la Clinica Medicală din Cluj, în urma unui infarct miocardic. Necrologul semnat de Academie și de Uniunea Scriitorilor evidențiază bogata și îndelungata sa activitate - peste șase decenii - pe tărâm literar. La mitingul de doliu, ținut la Cluj, la 31 mai, îi omagiază personalitatea Iorgu Iordan, Zaharia Stancu, Mihai Beniuc, Mircea Zaciu.
A fost înmormântat în cimitirul Hajongard din Cluj. Mormântul său a fost declarat monument istoric în anul 2012.